slide 2019-2020 hgf

               

Mesajul Directorului
Trăim cu toţii o perioadă de mari încercări cruciale, chiar pentru destinul poporului nostru atât în plan social, economic şi cultural cât şi din punct de vedere individual. În aceste momente cu atât mai mult avem nevoie de tineri energici, întreprinzători, iubitori de neam şi de ţară, tineri bine pregătiţi în toate domeniile.Ei, consider,sunt salvarea noastră. De aceea, ca director al instituţiei, îndemn pe toţi discipolii, pe toţi cei care trec pragul acestui local de cultură, şă înţeleagă misiunea lor, responsabilităţile şi să înveţe , să înveţe mereu, nu doar în propriul beneficiu ci şi pentru prosperarea acestei ţări. Sperăm, într-un viitor nu prea îndepărtat, să-i vedem pe absolvenţii noştri pe scenele teatrelor, la catedrele universitare, în forul supreme şi de acolo cuconştientul lor, cu sufletul lor mare să schimbe în bine viaţa noastră.

Cu respect, Director Gurduza Ina

Ultimile știri

Săptămâna Orientării în Carieră

În perioada 20-27 aprilie Săptămâna Orientării în Carieră a reprezentat un pilon esențial în dezvoltarea personală a elevilor, oferindu-le acestora instrumentele necesare pentru a face trecerea de la mediul școlar la cel profesional. Sub coordonarea doamnei Maria Ţîgîrlaş și Doina Țîgîrlaș , activitățile dedicate claselor a VIII-a și a IX-a au fost structurate pentru a […]

27 aprilie – Ziua Națională a Tricolorului

27 aprilie – Ziua Națională a Tricolorului a fost marcată cu emoție și mândrie în IP Gimnaziul „Nicolae Dabija”. Sub îndrumarea profesoarelor Victoria Romașcu și Diana Bantea, elevii au demonstrat că respectul pentru simbolurile naționale se transmite prin implicare și creativitate. Activitatea a îmbinat armonios elemente educative și artistice, iar momentul deosebit al evenimentului a […]

,,Ghidare în carieră”

În cadrul orelor de ,,Ghidare în carieră”, elevii clasei a IX-a au asistat la o ședință online prezentată de către profesoara Marcela Morari din cadrul IP Colegiul de medicină veterinară și economie agrară din Bratușeni! Vă mulțumim pentru informațiile utile transmise elevilor noștri!

Ziua Internațională a Păsărilor

1 aprilie – Astăzi celebrăm unele dintre cele mai libere și mai fragile ființe ale naturii – păsările. Ziua Internațională a Păsărilor ne amintește că cerul nu este complet fără ele. „Protejând păsările, protejăm viața! Cerul are nevoie de aripi!” Elevii noștri au pregătit și câte o căsuță pentru prietenii înaripați ! Îi mulțumim doamnei […]

Ziua Francofoniei

La data de 19 martie, în cadrul instituției noastre, a avut loc o activitate deosebită dedicată Zilei Francofoniei, organizată cu multă dăruire și profesionalism de către profesoarele de limba franceză, Bantea Diana și Badicu Valentina. Evenimentul a avut ca scop promovarea limbii și culturii franceze, oferind elevilor oportunitatea de a descoperi frumusețea acestei limbi prin […]