Recunoașterea marelui poet – Mihai Eminescu, la nivel internațional.
În cadrul lunarului eminescian, profesoara de limba franceză Badicu Valentina, ne-a oferit o perspectivă deosebită asupra lui Mihai Eminescu, demonstrându-ne importanța și recunoașterea marelui poet la nivel internațional. Printr-o activitate extraordinară, ne-a ghidat într-o călătorie fascinantă prin opera eminesciană, evidențiind influențele europene asupra creației sale și modul în care versurile lui au fost traduse și apreciate în întreaga lume. A fost o lecție plină de emoție și revelații, care ne-a făcut să înțelegem încă o dată cât de valoros este Eminescu nu doar pentru literatura română, ci și pentru patrimoniul cultural universal.






