slide 2019-2020 hgf

Ziua Profesorului

       Învăţătorul… câtă înţelepciune şi câtă meditaţie. Rege şi filozof,        înger şi creştin, sclav şi aristocrat, muză şi zeu. Iubite dascăl, sufletu-ţi cere frumosul ce arde ca o lumânare în vid. Ai crescut şi creşti plugari, fântânari, medici şi economişti, jurişti. Ai semănat şi semeni un lan de lumină în inimile noastre.  La data […]

Ziua bunicuțelor

Daca ceva ne este foarte clar în minte, acel lucru este că nu putem să facem diferența între mama și bunica . Ca și mama, bunica a fost prima ființă pe care am zarit-o în preajma noastră, agitându -se, alintându-ne și cântându-ne cu un glas pe care,la fel ca al mamei ,l -am recunoscut și l-am iubit din prima clipă. Micuță […]

” Nicăieri nu te bucuri de PACE așa ca acasă ”

Pentru pacea lumii pentru încetarea tuturor războaielor, el s-a împăcat cu cei din jurul său; pentru căutarea fericirii, el îşi iubeşte şi prietenii şi duşmanii; pentru alungarea suferinţei, el sare întotdeauna în ajutorul semenilor    

Ziua Sănătății

Starturi vesele ” Unde-i unul nu-i putere, unde-s doi puterea crește ” Scopul activității: Fortificarea sănătății copiilor  și dezvoltarea deprinderilor motrice; Să manifeste emoții pozitive și curiozitate.

Conferință pedagogică – 2017

Acces,relevanță,calitate în educație- competențe pentru prezent și viitor Instituţiile de învăţământ preuniversitare au datoria de a asigura predarea, învăţarea şi evaluarea de calitate pentru a contribui la dezvoltarea personală şi profesională a elevilor, la bunăstarea societăţii şi dezvoltarea sa durabilă. Evaluarea este etapa procesului instructiv-educativ prin care se scot în evidenţă standardele de calitate ale […]